Adolescent în derivă: ”Nu știu ce-mi place. Nu știu ce să fac.”

Astăzi, 17 din 20 de copii nu știu ce vor să facă. Haosul din mintea lor este complet. ”O să văd eu… Mai am timp”. Lipsa de orientare nu are cum să aibă efecte pozitive. De ce au ajuns aici? Ce anume le generează această situație? De ce există adolescenți în derivă care au această atitudine? ”Nu știu ce-mi place. Nu știu ce să fac.”  Ca părinți, este important să conștientizăm modul cum noul context al anului 2020 accentuează și mai mult acest trend.

Jumătate din angajații din România nu fac ceea ce și-ar dori să facă. Asta înseamnă că lucrează de nevoie. Fără pasiune, fără interes, fără speranța unei împliniri profesionale viitoare. Acești angajați nu sunt implicați emoțional la locul de muncă, se plâng tot timpul, abia așteaptă să vină weekendul, iar uneori devin chiar ceea ce în limbajul corporatist denumim angajați toxici. Cu efectele ce decurg de aici. Fără șansa de a face performanță. Fără satisfacția muncii și cu mult stres acumulat. Cu efecte până la nivel de PIB. 

Asta vrem pentru copiii noștri? Sper că nu.

Școala

„Maria este în clasa a 6-a.” Mariei de mică i-a plăcut să scrie. A publicat o carte de versuri. Și mai are 2 nepublicate. Într-un concurs internațional de poezie, a primit un premiu acordat de un juriu format din 10 scriitori. În România, Maria merge la școală. La ora de română li se cere să creeze, să scrie o poezie. Maria este un copil bun. Sârguincioasă, se apucă și scrie încă o poezie. O recită în clasă, iar profesorul ascultă. La final o întreabă dacă a copiat de undeva. Ea se simte dezamăgită și lasă capul în jos. Colegii șușotesc. Astăzi Maria refuză să mai scrie. Cine are certitudinea că nu ar fi fost un nou Garcia Marquez? 

„Tudor desena.” Tudor în clasele 1-4 a avut mai multe concursuri de pictură câștigate. O lucrare a sa se află expusă într-un muzeu din Bulgaria. A participat la nenumărate tabere de pictură. În clasa a 5-a, suplinitoarea de desen a decretat public că nu are nici cel mai mic talent la desen și să nu se mai chinuie. Tudor nu mai desenează nimic astăzi. De fapt, urăște să picteze. Cine poate avea certitudinea că nu ar fi fost un nou Pablo Picasso?

„Daria este într-a 9-a.” Daria a fost 2 ani într-o școală privată. Acolo era normal să întrebe ce nu a înțeles. Nu și aici. După câteva ore de mate în care a pus întrebări chinuindu-se să înțeleagă, a fost catalogată drept ”perturbatoare de ore”. Și, apoi, dusă în biroul directoarei pentru a-i scădea nota la purtare. Nu-i mai place matematica. Cine are certitudinea că nu ar fi putut deveni unul dintre cei mai apreciați matematicieni la NASA?

Ce este important?

Cu sau fără intenție, cu sau fără știință, sunt multe cazuri în care cei responsabili de dezvoltarea copiilor sunt cei care le inhibă talentul. Efectele pot fi dezastruoase.

La un simplu studiu al orarului, observi că e mult mai importantă matematica sau româna, sau materiile la care se dau examene de stat. Există mentalitatea că toți trebuie ”înregimentați” să știe aceleași lucruri, chiar împotriva chemării lor. Singurul care nu contează este talentul copiilor noștri. Și sportul. E logic, nu?

Ca profesor, e normal să pui accentul pe materia pe care o predai. Dar, în aceeași măsură, la fel de importantă este susținerea talentelor copiilor.

Ca părinte știi ce talent are copilul tău. Pentru că este pasionat de ceea ce-i place. Pentru că îi alocă timp fără să-i ceară nimeni. Și dacă ai în față un copil ”fără niciun talent”, poate îți aduci aminte că și copilul tău avea cândva un talent. Dar, a dispărut, la un anumit moment. De ce?

Părinții

O vină poate o avem și noi. Poate că nu am susținut întotdeauna talentele copiilor noștri. Sau nu le-am susținut cum trebuie. Ne povestea un părinte, ”Îi plăcea să colecționeze pietre. Avea sute. De diferite forme, culori. Le aduna de oriunde se ducea. Avea grijă de ele. Nu am susținut interesul lui pentru că ne umpluse casa de pietre. Cand a plecat la bunici i le-am aruncat pe toate. A fost supărat pe noi două săptămâni. Nu am înțeles atunci că putea fi vorba de o pasiune și nici nu vedeam vreun viitor legat de pietre. L-am pus să învețe la matematică ca să ia bac-ul. Acum nu-i mai place nimic în afară de statul pe calculator și jocuri online.”

Ar fi ideal să ne dăm seama de cât de importante sunt interesele copiilor noștri. Ele le pot prefigura viitorul. Din păcate îi orientăm noi, de cele mai multe ori pe baza unor criterii ce țin de noi, mai puțin de ei. Ce contează ce îi place dacă noi credem că trebuie să fie medic sau avocat sau…

Orientarea profesională

Într-o societate normală, școlile ar avea birouri de orientare profesională. La noi, din păcate nu există. Sau, dacă există nu au specialiști. Sau dacă au și specialiști nu fac ceea ce trebuie. Deci nu conteaza.

Contactul cu viața profesională

Tot într-un sistem normal de educație, copiii au o expunere directă la mediul profesional. Nu din poziție de spectator. Ei pot vedea din interior cum se lucrează în diverse sectoare de activitate. Ei pot ”încerca” o profesie încă din copilărie. Astfel încât să aibă o idee. Astfel, ei pot să vadă ce le-ar plăcea să facă în viitor.

La noi, nu au nicio idee despre cum se întâmplă lucrurile. În afară de ceea ce le povestesc părinții sau alte persoane, nu știu nimic despre ce înseamnă să fii manager sau contabil sau specialist HR. Abia de vreo câțiva ani au început să apară programe de internship, dar doar pentru studenți și doar cu scopul recrutării, știind că toți se confruntă cu o lipsa de oameni pe la interviuri.

Am întâlnit și excepții. Mihai lucrează vara în atelierul părinților și își câștigă banii de buzunar la fel ca muncitorii din atelier. Adrian își petrece jumătate de zi (după școală) în firma tatălui, alături de un tată-mentor care îi explică tot ce face. Ca ei sunt mai mulți, în special copii de antreprenori care înțeleg că pe lângă școală trebuie să le ofere o experiență care să-i diferențieze de ceilalți copii și care să le permită să se descurce în viață.

Experiențele de viață

Când l-am conoscut pe John (un tânăr american de 17 ani), am crezut că nu înțeleg bine. L-am întrebat ce caută în România. Răspunsul lui a fost că a plecat de acasă (de lângă părinți, cu susținerea lor), de unul singur și fără prea mulți bani în buzunar, ca să-și ofere experiența de viață de care are nevoie pentru a lua decizii personale și profesionale mai departe. Tot nu am înțeles. Pentru că nu concepeam cum ar fi fost să fi plecat (cine m-ar fi lăsat?!!) în Congo să-mi caut drumul în viață. Nici astăzi nu-mi sună prea bine, chestie de preconcepții.

Ce am apreciat a fost maturitatea lui, încrederea și felul în care s-a adaptat și performat în organizația în care a intrat și unde a rămas vreme de 4 ani. 4 ani ca voluntar, plătit cu cazare și masă, fără posibilitatea de a câștiga mai mult. Singurul lui țel a fost câștigarea de experiență pe cont propriu. Cum își câștigă tinerii de la noi experiența pe cont propriu?

Părinții cred că dacă-i duc la o mie de activități (pian, chitară, balet, înot, tenis, aeroclub, go etc.) rezolvă problema. În realitate adolescenții au nevoie de independența prin care să-și ofere experiențe în care să ia propriile decizii și din care să învețe despre viața reală. Dar, de cele mai multe ori, nu au libertatea de a o face. Pentru că, tradițional, familia românească există pentru a ”ocroti” copilul, pentru a-i oferi pe tavă soluțiile, nu provocările din care ar putea învăța. La nivel de experiențe, taberele sunt astăzi o sursă importantă de învățare. Taberele tematice, cu un subiect clar, sunt foarte apreciate de copii. Taberele în limba engleză și în țări străine sunt de asemenea o sursă importantă de experiențe. 

Success Academy

Cum să facem ca participanții la program să-și (re)găsească talentul, chemarea și cum să facem să le oferim experiențele pe care nimeni nu li le oferă și de care au o mare nevoie pentru devenirea lor? Când am început programul Success Academy exact la aceste lucruri ne-am gândit.

Maria, Daria, Tudor, fac parte dintre adolescenții cu care noi lucrăm. Îi sprijinim astăzi ca să-și regăsească drumul pierdut. Lucrăm astăzi ca să-și regăsească puterea interioară de a crea fără să le mai pese de cei care îi dezaprobă. Mihai și Adrian au venit în program pentru experiențele practice pe care le furnizăm, situații practice de viață la care ei să răspundă. Vor fi antreprenorii de mâine.

Sunt tinerii noștri dragi și îi sprijinim pentru a fi mai buni. Pentru a-și găsi drumul și pentru a avea succes în ceea ce vor să facă, dincolo de toate barierele care li se pun. Și cea mai mare satisfacție a noastră este evoluția lor și maturitatea cu care abordează temele pe care le-am propus. Bucuria din ochii lor este bucuria noastră.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Te invităm pe www.SuccessAcademy.ro pentru a găsi detalii despre programele noastre de dezvoltare personală și leadership create special pentru copii și adolescenți.

Formăm noi grupe Success Academy. Te poți înscrie acum la un DEMO gratuit împreună cu copilul tău. Vino să vezi cum lucrăm și cum transformăm ”imposibilul” în posibil.

Pentru că facem ce școala nu face. Pentru a fi in contact permanent cu noi și articolele noastre, dă un like paginii Success Academy de pe Facebook