CURSURI: Sâmbătă - Duminică

Luni - Vineri 9.00 - 18.00

Contact: 0746-097-685

 

Sondaj de opinie – Ce cred părinții despre educația online în gimnaziu și liceu?

Știm cu toții că anul 2020 a adus schimbări majore și ne-a plasat pe toți – părinți și copii – într-un context nou, mai ales în ceea ce privește educația. În acest sens, la Success Academy ne-am propus să facem tot ce putem pentru a înțelege modul cum ne raportăm la această situație și cum se realizează cursurile din sistemul de învățământ național. Să aflăm ce ne spun tinerii. În același timp, am vrut să afăm și ce ne spun părinții.

Este important ca vocea, părerile și soluțiile copiilor și părinților să fie auzite.

Să fie ascultate și luate în seamă.

După mai bine de o lună de la instituirea stării de urgență declanșată de pandemia Covid-19, în aprilie 2020 am lansat un sondaj de opinie în rândul copiilor și liceenilor. Aici sunt prezentate rezultatele studiului. 

După 9 luni de la acel sondaj, perioadă în care școala s-a desfășurat online, aducem în discuție și opiniile părinților la adresa acestui sistem (aflate într-un nou sondaj de opinie realizat în decembrie (vezi aici) – Ce cred părinții despre educația online în gimnaziu și liceu?

Este important să vedem ambele perspective pentru că doar în acest mod putem continua pe drumul potrivit și putem ști cum stăm la capitolul școala online, ce transformări s-au produs în viața copiilor noștri. După acest an, fiecare instituție, școală, furnizor de programe educaționale, profesor, părinte etc. ar trebui să tragă niște concluzii și să facă ceva care să le fie cu adevărat util copiilor noștri.

Studiul a fost realizat pe baza unui chestionar online (era de la sine înțeles!), completat în luna decembrie 2020 de către părinți urbani (cu preponderență din București), fiind un studiu informal organizat in house, cu eșantionare “bulgăre de zăpadă” și în fapt, dincolo de cifrele statistice reieșite, credem că mai importante sunt trend-urile și părerile părinților, care sunt detaliate în cele ce urmează.

În această perioadă, aproape toți elevii din mediul urban ai căror părinți au răspuns chestionarului nostru, au participat la cursurile online, de mai multe ori pe zi, dar doar în jumătate dintre cazurile menționate, durata efectivă a unei lecții online a fost de 40 minute, în timp ce 2 din 10 elevi au avut lecții online cu o durată de maxim 30 minute, iar 3 din 10 elevi au avut lecții între 30-40 minute. Referitor la puterea de concentrare și atenție, în medie, într-o sesiune, acestea sunt echilibrat distribuite, existând aproximativ același procent de părinți (20%) care își consideră copiii activi și atenți pentru intervale de 10-20 minute, de maxim 30 minute sau maxim 40 minute. 12% dintre părinți consideră că intervalul de atenție nu depășește 10 minute pentru copiii lor.

Ceea ce este interesant și îngrijorător în același timp este percepția părinților care nu au simțit un progres pentru o materie anume sau zonă de studiu. Aproape jumătate dintre părinți nu văd nici un progres, în cazul nici unei materii și consideră că efectul predării online este mai slab față de cel realizat în clasă.

Principalele 2 modalități prin care au fost livrate sesiunile au fost prin profesorii de la școală, în timp real, pe platforme online și pe WhatsApp. În cadrul sesiunilor live, se observă că doar un procent de 19% interacționează de fiecare dată cu profesorul, în timp de la polul opus, 27%  interacționează din timp în timp, iar o treime doar ocazional. Majoritatea părinților nu interacționează aproape niciodată cu profesorul pe perioada unei sesiuni online (81% deloc, 15% ocazional etc.).

Referitor la nivelul satisfacției privind modul în care se desfășoară educația online a copiilor, peste jumătate dintre părinți sunt nemulțumiți de acest sistem. Ei cred că învățarea online le permite copiilor doar să aibă ceva de făcut acasă pe timpul pandemiei și nimic mai mult. Aproape trei sferturi dintre părinții intervievați consideră că educația online nu este mai eficientă comparativ cu cea clasică. Același trend se păstrează și în ceea ce privește aprecierea conținuturilor lecțiilor în online versus cele aferente educației clasice. Surprinzător sau nu, în era tehnologiei, părinții observă cum copiii lor sunt în mai mică măsură interesați de învățarea online decât de cea clasică.

În mod categoric, învățarea online nu este considerată potrivită pentru copiii din clasele primare. Părinții simt că învățării online îi lipsește atmosfera de învățare, chiar dacă cred că se găsesc ușor pe Internet conținuturi care să îi lămurească cu privire la orice subiect educațional i-ar putea interesa. De asemenea, părinții consideră că învățarea online nu a adus în mod special vreo îmbunătățire a relației cu copiii lor.

Doar 2 din 10 părinți cred că învățarea online poate aduce beneficii gen dezvoltarea limbajului și modelul de gândire. Aproape trei sferturi consideră că învățarea online nu aduce deloc beneficii în zona dezvoltării competențelor sociale ale copiilor. În același trend, cu un procent covârșitor, părinții cred că învățarea online nu le poate dezvolta copiilor capacitatea de exprimare și nici de înțelegere artistică.

Mai puțin de o treime dintre cei intervievați consideră că învățarea online poate aduce beneficii în alfabetizarea timpurie a copiilor. Un alt aspect interesant asupra percepțiilor părinților este cel în care ei nu cred că învățarea online îi ajută pe copii să acumuleze mai multe cunoștințe în domeniul științelor (puțin peste o treime dintre părinț și copii).

Percepția despre faptul că educația online ii poate face pe copii mai independenți este polarizată (Acord și Dezacord cu aproximație în aceeași măsură – 4 din 10 părinți). În același timp, peste jumătate dintre părinți sunt îngrijorați în ceea ce privește sănătatea ochilor copiilor lor și cred că învățarea online poate fi dăunatoare vederii copiilor dar și sănătății lor în general, din cauza diminuării activității fizice și efortului sportiv. Într-o măsură similară, părinții cred că educația online poate cauza mult stres copiilor.

Părinții se simt copleșiți (mai ales cei cu copii în clasele primare) de faptul că educația online le consumă din timp, fiind absolut necesar să își ajute copiii la cursuri și la lecții. Chiar dacă educația online le-a permis să descopere alte activități educaționale și să îi inspire pe părinți în tot ce înseamnă procesul educațioal, aceștia nu sunt fani ai sistemului online și aproape trei sferturi consideră că după terminarea pandemiei, copiii lor nu vor mai continua să învete online, cu atât mai puțin în sistemul privat, unde bugetele necesare înscrierii anuale sunt ridicate.

Concluzia este că reziliența în fața schimbării impuse de pandemie, și anume mutarea educației în online, este ridicată atât în rândul părinților, dar mai ales a copiilor. Chiar dacă aceștia sunt “născuți cu tableta și mobilul în mână”, în era tehnologiei încă este nevoie de socializare face to face, de întălniri în oraș cu prietenii, de predare de la profesor la copil, de emoția transmisă live. Stilul filmelor SF este apreciat doar la TV și la cinema.

Idei novatoare precum cea a lui Richard Whitmire, cel care spune că școlile ar putea lucra cu roboți pe post de profesori, cu tehnologie avansată, cu doar 6 profesori pentru un colectiv de 630 de elevi sunt încă departe de anii 2020, din fericire pentru părinți și copii!

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Formăm continuu noi grupe Success Academy. Te poți înscrie acum la un DEMO gratuit împreună cu copilul tău. Vino să vezi cum lucrăm și cum transformăm ”imposibilul” în posibil. Pentru că facem ce școala nu face. Pentru a fi in contact permanent cu noi și articolele noastre, dă un like paginii Success Academy de pe Facebook.

prezentare companie scoala leadership antreprenoriat dezvoltare personala adolescenti

 

Comments are closed.
Program

  • Luni9.00 - 18.00
  • Marți9.00 - 18.00
  • Miercuri9.00 - 18.00
  • Joi9.00 - 18.00
  • Vineri9.00 - 18.00
  • Sămbătă9.00 - 18.00
  • Duminică9.00 - 18.00
Traineri

Ovidiu Atanasiu

Consultant Learning Design

Amada Bălțățeanu

Consultant Leadership Training

Mirela Ursu

Consultant English Training

Categorii: