Nevoia de sens și iluzia succesului

Adolescenții știu mai bine decât noi ce nevoi de învățare au. Sunt mai conectați la viitor decât am fost noi vreodată. Ei intuiesc perfect că bună parte dintre profesiile pentru care noi îi pregătim acum nu vor mai exista în 30 de ani. Ei intuiesc că viitorul nu mai este despre profesii, ci despre skill-uri diverse dezvoltate. Cu toate acestea, noi insistăm să le dăm ceva ce ei nu pot «înghiți». Nu cred că a mai existat vreodată o fractură atât de mare între generații și concepții. Una care întrezărește și crează fără limite viitorul și una oarbă aproape total la ceea ce ni se întâmplă acum

Când am început să lucrez cu tinerii, acum 4 ani, am plecat la drum cu o concepție-stereotip: „tinerii din ziua de astăzi sunt….”. Astăzi, recunosc, sunt exact la 180 de grade față de ceea ce credeam inițial. Adolescenții chiar vor să învețe, sunt convins. Nu orice. Nu oricum. Ei vor lucruri concrete și, cel mai important, vor să înțeleagă clar la ce îi ajută ceea ce învață în viața reală. Sunt necruțători cu subiectele care nu au sens în conștiința lor. Se întâmplă astăzi cu ei exact ce s-a întâmplat în tehnologie: am trecut de la sisteme-mamut, care ofereau „totul”, la aplicații mici, de sine stătătoare, adaptate la resursele de care dispunem, perfect construite pentru fiecare nevoie în parte.

Steve Jobs a schimbat fundamental modelul de gândire al omenirii. Tinerii au interiorizat acest model în mod natural, fără să-l conștientizeze. Nici noi, ca adulți, nu conștientizăm schimbarea uluitoare de paradigmă pe care o trăim. Astfel, insistăm să le oferim cu forța «sisteme-mamut» de educație. Și insistăm să îi tratăm după chipul și asemănarea noastră, după ceea ce știm, fără să facem nici cel mai mic efort de adaptare la ei.

Asta facem și în business…

Câte companii au înțeles că am trecut spre altceva? Câte companii fac efortul să își adapteze măcar ofertele la viitor?! Câte companii și-au adaptat sistemele interne la generațiile Y și Z?!

Merg pe la conferințe și nu aud decât considerații sterile legate de profilele Y și Z. Simt de multe ori rușine. Generațiile Y și Z sunt puse acum în niște cuști precum maimuțele și noi, «docenții», stăm în jurul lor să le observăm și comentăm uluiți că nu sunt ca noi. Dar, cine suntem noi să judecăm?!! Ne este ușor să observăm din afară, fără să vrem să înțelegem cu adevărat atitudinea și comportamentul copiilor și tinerilor noștri. Astăzi, există o prăpastie uriașă între ceea ce produce sistemul de educație și ceea ce se cere unui angajat în business.

Marea provocare a momentului este paradigma căreia trebuie să-i facem față – integrarea tinerei generații pe piața muncii și găsirea, împreună, a celui mai corect drum spre performanța profesională, un drum coerent, în care ei să-și stabilească sensul și să-și împlinească pasiunile. Pentru că, a învățat din propria experiență, „astăzi, posibilitățile realizării profesionale sunt infinite. Lucrurile sunt simple. Să faci ceea ce îți place mai mult să faci și banii vor urma pasiunea”.

Trebuie!

Înainte, când noi, ca oameni, nu aveam acces la informație, cunoștințele se transmiteau de la creier la creier. De la profesor la elev. Astăzi, nu mai este necesar efortul acesta. Astăzi, în loc să le antrenăm inteligența – definită ca mod de a opera cu informațiile de care dispun, la un moment dat – persistăm în a le antrena memorarea. Memorare fără noimă. De aici și rata mare a analfabetismului funcțional. Le cerem să știe lucruri și ei se conformează. Adolescenții știu pentru că trebuie să știe. Nu pentru că vor. Nu pentru că își pun mintea în mișcare. Pe cine ajută că le forțăm mintea cu o informație privită de ei ca fără de sens? Categoric, în acest moment, sistemul de educație este centrat pe „trebuie”. Trebuie să citești Baltagul. Trebuie să rezolvi șiruri. Trebuie să știi anii între care a domnit nu știu cine. TREBUIE!

Ei, tinerii, însă, ne arată zilnic că nu trebuie

Rezistența lor la învățare este dată de utilitate. Întrebarea pe care ți-o pune un tânăr este: de ce trebuie să știe ceva, dacă găsește informația pe Google? Și dacă stai să analizezi puțin, îți dai seama că singurul argument pe care îl ai este „cultura generală”. Frica noastră ca adulți este că nu vor avea cultură generală. Total greșit. Cultura generală are forme diferite în capul nostru și al lor.

În capul nostru este legată de literatură, istorie, geografie, biologie etc. Câte puțin din toate. „Atât cât să nu te faci de râs! Să poți să ții o conversație! Când nu știi, taci! Fă-te că știi!”. Avem o ipocrizie a noastră în privința subiectului cultură generală.

La noi e mai important să „dăm bine”. Judecăm oamenii după cultura generală, dar ne știm foarte bine limitele… Adolescenții nu fac asta! Ei sunt autentici. Ei înțeleg că nu trebuie să fim la fel, să știm aceleași lucruri. Și nu judecă un om că nu știe când a domnit Mihai Viteazul. Lor li se pare normal să caute pe Google dacă este importantă informația aceasta, în acest moment.

Cultura generală a tinerilor se cristalizează în jurul unor subiecte de interes. Și e normal să fie așa, la câte subiecte există astăzi. E o nișare a culturii generale (pare antagonist?) pe câteva domenii de interes studiate mai în profunzime decât o făceam noi cu cultura noastră generală. Vreți să știți ce știe un tânăr de 16 ani despre criptomonede? Ați fi surprinși. Criptomonedele sunt o parte a culturii lor generale. Iar noi îl discredităm pentru că nu știe istorie.

Depinde, deci, cum ne uităm la învățare. Dacă vorbim de învățarea pe care ei o consideră utilă, veți vedea cea mai mare pasiune. Dacă ne uităm la subiectele transmise steril de un sistem de educație centrat pe conținuturi mai mult decât pe nevoile copiilor și adolescenților, vom vedea că învățarea este o mare „presiune” de care vor să scape.

Presiunea socială (te faci/mă faci de râs) vs. presiunea pedepsei („o să mori de foame”)

Da, din păcate aceste reziduuri ale educației „cu forța” încă mai persistă la unii părinți. Ține de educația părinților și de înțelegerea procesului de formare. Totuși, percepția mea subiectivă, din perspectiva părinților ce au copiii înscriși în Academie, este că, la 30 de ani de la Revoluție, suntem diferiți ca părinți. Mult evoluați. Și e normal să fie așa.

Nu vrem să reflectăm pe copiii noștri ceea ce am urât mai mult în copilăria noastră. Copiii au libertatea aproape totală să-și aleagă drumul. Copiii sunt respectați. Adolescenții sunt respectați. Sunt puși la masa deciziilor în familie. Au posibilitatea să-și spună punctul de vedere. Sunt susținuți aproape necondiționat în dezvoltarea lor. Copiii cred că s-au eliberat de sintagmele de prevestire a viitorului specifice copilăriei noastre.

Adolescenții cu care lucrăm râd sau nu iau sub nicio formă în serios profețiile de acest fel ale părinților. Au încredere mare în viitorul lor. Nu știu cât de fundamentată. Oricum, mai mare decât am avut noi la vârsta lor și mai mare decât avem noi acum în ei.

Astăzi, posibilitățile realizării profesionale sunt infinite. Lucrurile sunt simple. Să faci ceea ce îți place mai mult să faci și banii vor urma pasiunea. Banii, statutul, notorietatea vor urma performanța generată de pasiune. E normal să fie așa!

Învățarea începe și trebuie să capete sensul pasiunii, ca sursă de motivație infinită

Citeam un studiu realizat acum nu știu cât timp în care concluzia la nivelul României era că 60% dintre angajați nu practică profesia pe care și-ar fi dorit să o practice. Vă dați seama că acești oameni nu fac ceea ce le place? Vă dați seama că performanța lor profesională nu are cum să fie maximă? Conștientizăm ce înseamnă asta la nivel de PIB? Astăzi suntem ca o echipă de fotbal în care atacantul, deși i-ar fi plăcut să fie atacant, este fundaș. Iar fundașul e atacant. Indiferent de cât de buni ar fi jucătorii, o echipă ca asta va fi un eșec lamentabil. În Academie îi încurajăm și susținem pe tinerii cu care lucrăm astfel încât să-și găsească drumul, să descopere ceea ce îi face fericiți.

Eu am încredere totală în viitorul noii generații. Pe de o parte, pentru că, așa cum spuneam, posibilitățile de realizare sunt infinite, pe de altă parte, știu că orice domeniu poate fi monetizat. Trebuie să găsești doar forma prin care poți obține viața pe care ți-o dorești, banii și popularitatea, dacă o vrei. De aceea pot spune că învățarea începe și trebuie să capete sensul pasiunii, ca sursă de motivație infinită în timp și spațiu.

De ce să aștepți până la 40 de ani să îți împlinești visul?

Care e alternativa? Să înveți cu forța să devii avocat, pentru că știi că avocatul câștigă bine. Așa. Devii avocat. Vei fi cel mai bun? Nu prea cred. Vei avea viața pe care ți-o dorești? Nici asta nu cred. Atenție la cei care își schimbă astăzi profesiile. Cunosc mulți oameni care după ani de job s-au hotărât într-o zi cu soare să se apuce de „o florărie”, „o băcănie”, „un atelier”, „un service”, „un club” etc. De ce să aștepți pănă la 40 de ani să îți implinești visul? Și asta dacă ai norocul să fi strâns resursele necesare în timpul job-ului corporatist.

Obligația de a te conforma unor șabloane de acceptare publică

Șabloanele de acceptare publică sunt doar în capul nostru. Sunt observațiile noastre și decizia de a face sau nu un anumit lucru. Pentru tinerii și adolescenții noștri acest lucru nu există, pentru că ei preferă să îmbrace haina autenticității personale. Astăzi e „cool” să fii cât se poate de diferit. De asta a apărut și s-a dezvoltat Instagram. Cu cât ești mai diferit și atipic, cu atât ești mai viral. Omenirea a avansat de fiecare dată când oamenii au decis, indiferent de șablonul social, să facă ceea ce și-au propus să facă. Dacă Gates ar fi cedat acceptării publice, probabil că nu ar fi existat Microsoft și, vorba bunicii… ar fi terminat și el săracu’ facultatea.

Eliberarea de șablon se traduce în libertate și asta înseamnă motivație. Presiunea șablonului este simțită de mediocritate. De cei care nu pot mai mult. De cei care nu își asumă și nu crează plusvaloare din ceea ce știu. Mințile strălucite vor abunda de motivație. Ar fi interesant de făcut un test din asta. Acesta este un subiect intens dezbătut în sesiunile noastre de debate.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Articol preluat din numărul 264, februarie 2020, al Revistei CARIERE, redactat de Cati Lupașcu în colaborare cu Ovidiu Atanasiu, co-fondator Success Academy. Pentru vizualizarea întregului articol în formatul revistei – citește aici.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Te invităm pe www.SuccessAcademy.ro pentru a găsi detalii despre programele noastre de dezvoltare personală și leadership create special pentru copii și adolescenți.

Formăm noi grupe Success Academy. Te poți înscrie acum la un DEMO gratuit împreună cu copilul tău. Vino să vezi cum lucrăm și cum transformăm ”imposibilul” în posibil.

Pentru că facem ce școala nu face. Pentru a fi in contact permanent cu noi și articolele noastre, dă un like paginii Success Academy de pe Facebook.