Când „NOI” îl ajută pe „EU”

Eram într-o sală de urgențe și atmosfera era absolut îngrozitare. Țin minte că eram speriat și îmi era foarte greu să mă mișc. Cu o seară înainte suferisem un accident la genunchi la antrenamentul de karate. În următoarea dimineață corpul meu părea absolut de nemișcat. Ortopedul tocmai îmi spusese: ,,Nu vei mai face sport niciodată în viața ta. Ia-ți o tablă de șah”. Îmi spunea că toată munca mea, obiectivele mele clare și într-o măsură modul meu de viață trebuiau lăsate pe acel pat din sala lui de consultație. Aveam 13 ani și fusesem lipit de pământ. Următoarele săptămâni au venit cu o mare de vești proaste și păreri nefavorabile ce mă loveau zi de zi.

Am știut ce vreau. Am avut un obiectiv clar.

Ceva din mine însă îmi striga să rămân ancorat în principiile și obiceiurile mele. Am participat la un seminar de karate venind în cârje și practicând pe margine, mental. Eram hotărât că vreau să învăț, chiar dacă tocmai mi se spusese că nu mai are rost. Urmăream competiții, discutam cu Sensei și comunicam cu prietenii din clubul meu și mă consideram un practicant.

După o lună de imobilizare, am scăpat de ghips și am început recuperarea fizică; eram mereu avertizat să nu pun prea multă presiune pe mine pentru că risc să mă accidentez mai rău. Și mi se spunea să fiu blând cu mine și să nu aștept prea multe.

Încredere în sine. Valori și principii.

După 6 săptămâni de recuperare, intram în concurs și deveneam pentru prima data Campion Național de Karate în România.

Acest eveniment mi-a pus la încercare crezurile și valorile. Am fost foarte curios să aflu motivul pentru care am reușit să depășesc situația. Pe toată perioada adolescenței am luat acest episod ca pe un studiu de caz pentru a învăța despre mine.

Mult timp am considerat că puterea de „a trece peste” venea exclusiv din mine. După o reanaliză recentă, am realizat că puterea venea din toate legăturile pe care le creasem în comunitate (mentori, prieteni, colegi, familie). Încă din primele luni de practică, la 7 ani, mă apropiasem de toți colegii mei, indiferent de vârstă sau rang. Înainte să trec prin accident, lucram foarte mult la a-i pregăti pe cei mai tineri din club pentru podium în campionat. Știam deja că antrenamentul de succes pentru concursuri nu este doar fizic. Acesta este mult influențat de starea mentală în care persoana se află. Sensei explicase acest lucru foarte clar iar eu înțelesesem. Știam că este foarte important să-i pregătesc pe copii pentru a anticipa frica din ziua concursului pentru a nu se lăsa afectați de ea. Pe scurt, mintea și spiritul meu erau foarte concentrate pe a-i ajuta pe alții.

Comunitatea potrivită îți dă forță sau când „NOI” îl ajută pe „EU”

Astăzi cred cu tărie că puterea de a trece peste toate acele provocări, a reveni și mai puternic a venit din faptul că eram strâns legat de întreaga mea comunitate. În mine a existat înțelegerea că nu urma să sufăr doar eu ci și ceilați. Nu am renunțat pentru mine și nu am renunțat pentru ceilalți. Nu aș fi lipsit doar eu din drumul meu, aș fi lipsit și din viețile altora. Așa simțeam eu la 13 ani.

Noi căpătăm mai multă putere când facem ceva pentru cei la care ținem decât când facem ceva strict pentru noi.

După ce mi-am revenit complet, am simțit că este bine să-mi cresc abilitățile mele de leader devenind mai bun la a-mi ajuta colegii să performeze. Nu părea că fac lucrurile mult diferit însă le făceam dorind să fac bine și asta se simțea. În curând am fost recunoscut de Profesorul nostru și de colegii mei drept lider și căpitan. Atât la antrenament cât și la competiții, colegii se bazau pe mine că le voi fi alături. Această încredere nu venea din faptul că eram practicantul cel mai bun sau abil, ci datorită grijii mele pentru a-i face pe toți ceilalți mai încrezători în ei.

Atunci când suntem integrați într-un grup, cu toții putem afla de ce au ceilalți nevoie reflectând la propriile nevoi direct legate de contextul în care ne aflăm. Chiar dacă este greu să ne dăm seama ce frământă oamenii cu adevărat, cu siguranță putem aproxima cum trebuie modificat spațiul sau starea din jurul lor pentru a-i ajuta să-și ducă la capăt munca. Totul este să asculți, să privești și să îți pese.

Când TU ești bine cu TINE

Am adus aceste pârghii peste tot pe unde m-a purtat viața. Am crescut tot mai mult: în mine, în conexiuni, în recunoaștere, în siguranță de sine. Am învățat că întotdeauna oamenii sunt conectați și promovându-i pe alții de fapt te propulsezi pe tine. Am dus cu mine instinctiv toate aceste atribute. Ele s-au cumulat, intersectat, dezvoltat și rafinat într-un final al adolescenței și într-un început al vieții mele ca adult.

La nivel profan, mulți mă consideră „norocos”. Eu știu însă că a fi norocos nu este „un dat”, ci este muncă multă în spatele așa zisului „noroc”. Pot fi de acord că am fost norocos intuind calea și fiind hotărât spre o direcție potrivită mie. Dar nu a fost ușor. Mi-ar fi fost mai ușor dacă aș fi fost format într-o comunitate care să îmi imprime și mai pregnant acel spirit de învingător și să îmi cultive și mai mult încrederea în mine.

Când NOROCUL poate fi ajutat

Sunt însă mulți copii sau tineri, care nu au această intuiție de la început. Poate nu au avut deschiderea pe care eu am avut-o în timpul copilăriei. Poate nu au fost expuși la diverse situații sau nu au avut parte de o comunitate care să îi „urce”, să le formeze atitudinea și încrederea în ei. Acum, cu ochii spre viața de adult, pot să spun că aceste aspecte se învață dacă găsești mentorii potriviți.

Dincolo de școală și cercul de prieteni, există programe unde psihologia copilului sau adolescentului este abordată prin training, practică și know-how, astfel încât se pot forma modele de gândire, comunicare, inteligență emoțională și self-management. Toți cei care au „norocul” participării la astfel de programe și includerea lor în astfel de comunități sunt pregătiți pentru viața reală. Viață în care vor cunoaște succesul. Dar să nu uităm! Norocul ni-l facem singuri și cu ajutorul celor care ne susțin pe parcursul nostru formator, cel al copilăriei și adolescenței.

La 19 ani …

La 19 ani știu că este foarte important ca în orice proiect, grup, club sau organizație ne aflăm să formăm legături cu ceilalți în direcția atingerii unui obiectiv comun. Punându-ne mental și emoțional în slujba altora, vom reuși să trecem mai ușor peste bariere intrinseci și vom putea acționa așa cum ne mulțumește.

E important să dăruim mereu echilibru, putere, imbold spre însușirea unor comportamente noi, transformatoare, siguranță și tărie.

Vom fi uimiți de cum se revarsă, în cel mai potrivit moment, toate acestea, însutit, înapoi spre noi.

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Te invităm pe www.SuccessAcademy.ro pentru a găsi detalii despre programele noastre de dezvoltare personală și leadership create special pentru copii și adolescenți.

Formăm noi grupe Success Academy. Te poți înscrie acum la un DEMO gratuit împreună cu copilul tău. Vino să vezi cum lucrăm și cum transformăm ”imposibilul” în posibil.

Pentru că facem ce școala nu face. Pentru a fi in contact permanent cu noi și articolele noastre, dă un like paginii Success Academy de pe Facebook