
© Succes Academy 2025 • Bulevardul Hristo Botev 1, Sector 3, București • Tel: 0746-097-685 • Termeni si conditii
Crizele de nervi la copii se manifestă în diferite moduri – de la țipete și plânsete până la lovituri și chiar la oprirea respirației, toate acestea sunt simptome comune ale unei crize. În general, acestea apar la copiii cu vârstele cuprinse între 1 și 3 ani și sunt o parte normală din dezvoltarea copiilor.
Pentru ca acestea să fie prevenite și oprite pe viitor, este important să fie tratate cât mai timpuriu posibil. Descoperă, în continuare, câteva sfaturi pe care le poți aplica în astfel de situații, indiferent de vârsta copilului tău!
crize de nervi la copii
Ce poți face în timpul unei crize de nervi?
Cel mai important lucru este să îți păstrezi calmul și să reții că trebuie să îl ajuți pe copil să se liniștească, motiv pentru care și tu trebuie să fii calm.
Reacția ta la o criză depinde de cauzele care au declanșat-o. Uneori, copiii au reacții exagerate atunci când le e somn sau foame, caz în care soluția e simplă. Alteori, cei mici au o criză pentru a le atrage atenția părinților, moment în care nu ar trebui să îi bagi în seamă. Aceeași reacție trebuie aplicată și atunci când cei mici au o criză pentru a evita ce au de făcut. După ce s-au calmat, asigură-te că duc sarcina la îndeplinire.
În cazul în care crizele de care suferă cei mici îi pun pe ei sau pe cei din jur în pericol, atunci copiii ar trebui duși într-un loc sigur și liniștit pentru a se calma. La fel se procedează și în cazul crizelor în public.
Altă strategie sugerată de experții în educație este utilizarea unui Time Out, care durează între 2 și 5 minute. Deși această strategie este eficientă, ea nu ar trebui folosită pentru copiii sub 3 ani, care sunt prea mici pentru a înțelege conceptul.
Preșcolarii și copiii din învățământul primar sunt mai predispuși la crize de nervi dacă au văzut, în trecut, că acestea funcționează. În cazul în care copilul tău este la școală și încă are astfel de ieșiri, cel mai bine este să îi spui să meargă în camera lui pentru a se calma și pentru a se gândi la ceea ce a făcut.
Reține că, de fiecare dată când cedezi în fața unei crize de nervi, copilul percepe reacția ta ca o răsplată la comportamentul lui, pe care îl va repeta. Abia după ce s-a calmat și criza a trecut complet, îi poți oferi celui mic dragostea de care are nevoie pentru a se simți acceptat și a se dezvolta armonios.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Formăm continuu noi grupe Success Academy. Te poți înscrie acum la un DEMO gratuit împreună cu copilul tău. Vino să vezi cum lucrăm și cum transformăm „imposibilul” în posibil. Pentru că facem ce școala nu face. Pentru a fi in contact permanent cu noi și articolele noastre, dă un like paginii Success Academy de pe Facebook.
Success Academy este singura școală din România care pleacă de la cerințele specifice ale mediului de business și completează fericit orice traseu educațional ales de cursant în școala clasică.
Suntem o ”altfel de școală”, 100% pragmatică și cu o finalitate clară.