CURSURI: Sâmbătă - Duminică

Marți - Vineri 9.00 - 18.00

Contact: 0744-759-070

 

Divorțul pentru copii – cum îi ajutăm să depășească acest moment?

divortul pentru copii

De cele mai multe ori, în cazul unui divorț, cei care suferă cel mai tare sunt copiii. Deși sunt mai mari și au mai multă experiență de viață, adolescenții (13-18 ani) sunt și ei afectați de acest episod, mai ales dacă nu există comunicare. Pentru tinerii adulți, cele mai zdruncinate sunt sentimentele de siguranță și de apartenență.

 

În funcție de vârsta copilului, reacția la vestea că părinții divorțează poate să fie diferită. Copiii cu vârsta cuprinsă între 9 și 12 se confruntă cu probleme de identitate care se manifestă în diferite moduri. Fie este vorba de episoade de furie ale copilului, fie de momente de izolare cauzate de faptul că îi este rușine de situația în care se află.

 

Adolescenții se pot refugia în obiceiuri nocive, cum ar fi lipsitul de la școală, fumatul, probleme cu mâncarea, cu alcoolul și multe altele. Explicația constă în faptul că adolescentul, pe lângă schimbările hormonale specifice vârstei, acum se confruntă și cu transformările din cadrul familiei.

 

Pentru că divorțul pentru copii poate fi un moment extrem de dificil, este important ca părinții să gestioneze acest moment corespunzător. Însă cum trebuie să procedeze adulții pentru a se asigura că nu îi rănesc pe cei mici?

 

  1. Nu interveni între relația dintre partenerul și copilul tău

 

Acesta este o regulă de care fiecare partener ar trebui să țină cont. Indiferent ce s-a întâmplat între cei doi soți, copilul are nevoie de ambii părinți. Astfel, nu îl transforma pe cel mic într-un confident, nu îi spune detalii pe care nu e nevoie să le afle la o vârstă atât de fragedă și nu îl vorbi de rău pe fostul tău partener. Astfel, cel mic se va simți în siguranță în continuare știind că poate avea încredere în persoanele care l-au crescut.

 

  1. Nu îl minți

 

Acestea fiind spuse, trebuie precizat și faptul că nu este nevoie să minți. Eventual, copilul își va da seama că a fost înșelat și își va pierde încrederea atât în tine, cât și în realitatea din jurul său. În cazul unui divorț, cei mici trebuie să știe că vor primi aceeași iubire ca întotdeauna.

divortul pentru copii

divortul pentru copii

  1. Învață-l să își exprime sentimentele

 

Există copii introvertiți, care nu își exprimă sentimentele în public. De aceea, cel mic are nevoie de ajutorul tău pentru a-și exprima sentimentele. La orice vârstă, copiii pot ține un jurnal sau pot apela la alte metode cathartice de a se exterioriza.

 

În cazul adolescenților, este important ca aceștia să discute cu cineva despre experiența prin care trec. Indiferent dacă este vorba de o rudă care a trecut printr-un divorț, un prieten, un profesor sau un terapeut, astfel de conversații îi vor ajuta enorm pe tinerii adulți.

 

  1. Ai răbdare

 

Atât copiii, cât și adolescenții au nevoie de timp pentru a procesa această veste. Dacă tu și partenerul tău v-ați dat seama că a venit momentul să vă separați, fiul sau fiica voastră are nevoie de timp pentru a asimila această veste.

 

Ar fi ideal dacă cei doi părinți ar discuta în tihnă cu copiii despre ce se întâmplă, despre faptul că decizia aceasta nu are legătură cu cei mici și că iubirea față de aceștia nu se va schimba. Apoi, pe parcurs ce copiii procesează vestea, este posibil ca aceasta să nu îi afecteze atât de mult, aspect care ar preveni o serie de efecte negative.

 

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Formăm continuu noi grupe Success Academy. Te poți înscrie acum la un DEMO gratuit împreună cu copilul tău. Vino să vezi cum lucrăm și cum transformăm „imposibilul” în posibil. Pentru că facem ce școala nu face. Pentru a fi in contact permanent cu noi și articolele noastre, dă un like paginii Success Academy de pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *