CURSURI: Sâmbătă - Duminică

Marți - Vineri 9.00 - 18.00

Contact: 0744-759-070

 

Ce înseamnă bârfa? Spune-mi ce discuți ca să-ți spun cine ești!

Eleanor Roosvelt a spus că „mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.” Când vine momentul să vorbești cu copilul tău despre ce înseamnă bârfa, nu ar fi o idee rea să pornești de la acest citat, care implică faptul că suntem ceea ce ne preocupă.

 

Ce trebuie să le spunem copiilor despre bârfă?

 

Conform specialiștilor în dezvoltarea copiilor, cei mici încep să bârfească încă de la vârsta de 8-9 ani. Chiar dacă nu sunt conștienți de ceea ce fac, copiii se bucură să vorbească cu cei din jur despre alți oameni. În această perioadă, rolul părintelui este extrem de important pentru că trebuie să îl învețe pe cel mic care este forța cuvintelor rostite.

 

Deși, la început, copiii nu conștientizează cât de grav este acest act de comunicare, ei trebuie să înțeleagă câteva idei de bază. Înainte de orice, ar fi bine să știe că nimeni nu este în măsură să îi judece pe ceilalți și că oamenii și poveștile lor sunt mai complecși decât ceea ce pare la prima vedere. Apoi, trebuie să știe că bârfa le poate face rău celor din jur și, în plus, îi poate îndepărta pe prietenii lui.

ce inseamna barfa

ce inseamna barfa

Bârfa ca formă de bullying

 

Bârfa în anii de liceu poate avea efecte nocive asupra psihicului unui adolescent, care încă este în curs de dezvoltare. Aceasta poate afecta încrederea și stima de sine, având consecințe negative pe termen lung. De aceea, este important ca tinerii să se cunoască pe sine și să aibă încredere atât în calitățile lor, cât și în valorile care îi reprezintă.

 

Începând cu vârsta de 11 ani, pre-adolescenții încep să își contureze propria identitate, iar acest proces implică și accentuarea modului în care se raportează la cei din jur. Astfel, zvonurile circulă repede, iar secretele nu sunt păstrate pentru mult timp.

 

În procesul de dezvoltare personală, este important ca tinerii să fie conștienți de faptul că oamenii bârfesc din mai multe motive și că nu îi poți împiedica pe cei din jur să facă afirmații nefondate despre persoana ta.

 

În astfel de situații, ai două opțiuni: fie ignori ce spun ceilalți despre tine, fie confrunți persoana care a pornit zvonul. De asemenea, este important să observi cum te simți, poate să notezi în jurnalul tau experiența prin care treci și să eviți să îi faci pe alții să se confrunte cu efectele neplăcute cauzate de bârfă.

 

Are bârfa și beneficii?

 

Ei bine, răspunsul la această întrebare este pozitiv – se pare că există și beneficii asociate cu acest comportament pe care majoritatea oamenilor îl consideră negativ. În celebra sa carte „Sapiens. Scurtă istorie a omeniri”, autorul Yuval Noah Harari explică faptul că limbajul oamenilor, spre deosebire de cel al altor specii, a evoluat, pentru că persoanele aveau nevoie de bârfă.

 

Deși în vremurile preistorice, bârfa nu arăta ca în ziua de astăzi, oamenii aveau nevoie să comunice despre apropierea diferitelor pericole – animale sălbatice, dușmanii care atacau și schimbările de vreme. Acestea fiind zise, adolescenții trebuie să înțeleagă care este diferența între bârfa „inofensivă”, care este o formă de comunicare sau de storytelling, și cea care poate să rănească, așa cum se întâmplă în cazul în care aceasta este folosită ca formă de bullying.

 

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Formăm continuu noi grupe Success Academy. Te poți înscrie acum la un DEMO gratuit împreună cu copilul tău. Vino să vezi cum lucrăm și cum transformăm „imposibilul” în posibil. Pentru că facem ce școala nu face. Pentru a fi in contact permanent cu noi și articolele noastre, dă un like paginii Success Academy de pe Facebook.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *