”Gândește pozitiv”, ”nu te mai concentra pe ce nu ai, apreciază ce ai”, ”nu te mai plânge atât, fii mai optimist/ă”. De câte ori nu ai auzit aceste fraze? Ele sunt atât de folosite încât, de-a lungul timpului, și-au pierdut din însemnătate. Au rămas niște sloganuri ale unui curent care este din ce în ce mai promovat: gândirea pozitivă.
Cum te raportezi la propriile sentimente?
Cu siguranță și tu ai fost deseori îndemnat să nu mai gândești negativ, să nu te mai concentrezi pe aspectele urâte sau neplăcute ale vieții. În esență, aceste îndemnuri sunt cât se poate de corecte, iar cei care ți le adresează o fac având cele mai bune intenții. Însă, ar trebui să știi că există și reversul medaliei. Există situații în care gândirea pozitivă în exces și încurajarea ei pot face mai mult rău decât bine.
În viață vei avea parte de situații dintre cele mai diverse, iar multe dintre ele, din păcate, vor fi neplăcute. Știi care este secretul unei vieți fericite? De fapt, aceasta este o întrebare capcană. Secretul este că nu există o rețetă universală pentru fericire. Oamenii devin suma experiențelor trăite, atât negative, cât și pozitive.
Tot ceea ce experimentezi de-a lungul vieții va ajunge să te definească. Este important ca procesul de maturizare să includă experiențe și trăiri cât mai diverse. Aici intră și experiențele negative. Deși nimeni nu și le dorește, acestea sunt inevitabile. Ele te vor face să conștientizezi toate emoțiile ce trăiesc în tine și te vor forța să te confrunți cu ele.
Gândirea pozitivă poate deveni toxică atunci când ea îți neagă sentimentele neplăcute în totalitate. Pentru a avea maturitate emoțională este necesar să știi cum să te raportezi atât la propriile sentimente negative, cât și referitor la situațiile conflictuale cu alții. Asta înseamnă inteligența emoțională. Iar acest tip de inteligență se dezvoltă. Atunci când te cunoști foarte bine, atunci când ești stăpân pe tine și pe emoțiile tale, poți spune că dai dovadă de maturitate și inteligență emoțională.
Gândește pozitiv, dar cu limite
Maturitatea se obține atât cu vârsta, cât și cu educația. Uneori, educația poate juca un rol esențial, în special cea pe care obții în cadrul unor cursuri de dezvoltare personala. Acestea te pot ajuta sa deprinzi anumite abilități datorită cărora te vei putea dezvolta armonios. Interacționând cu persoane diferite și participând la activități, vei fi îndrumat de către traineri cu experiență și vei reuși să devii stăpân pe tine și pe emoțiile tale.
Gândirea pozitivă te poate ajuta în unele situații, dar evită să faci din asta un stil de viață. Este în regulă să simți și lucrurile negative. Asta te va ajuta să devii mai puternic și să te raportezi la tine însuți, dar și la cei din jurul tău într-un mod sănătos. Faptul de a gândi pozitiv în orice condiții înseamnă a nega orice fel de sentimente negative. Acest lucru nu este doar nesănătos, dar poate fi și nociv.
Într-o perioadă tulbure cum este adolescența, ai nevoie să explorezi sentimentele, nu să le bagi sub preș. Ignorarea senzațiilor negative care fac parte din viață și din natura umană poate da naștere unor frustrări și unui adevărat handicap emoțional.
Gândirea pozitivă în exces nu permite o analiză mai profundă a sentimentelor negative. Iar asta nu poate duce decât la conflicte interioare ce vor izbucni în exterior. În plus, cu cât reușești să înțelegi mai bine trăirile negative, cu atât vei gestiona mai bine situațiile stresante. Aceste situații nu se rezolvă dacă nu te mai gândești la ele. Stresul nu dispare doar pentru că gândești pozitiv. Sentimentele negative trebuie înfruntate cu curaj, însă ele nu trebuie să te copleșească.
Gândirea pozitivă în exces este toxică
Fiecare etapă a vieții are un rol foarte important. Adolescența reprezintă un moment frumos în viața oricărui om, dar și un moment critic, în care înveți, te dezvolți și îți creezi legături cu alți oameni. Pentru a pune o bază solidă viitorului tău e nevoie să te dezvolți frumos. Câteodată ai nevoie de ajutor. Câteodată ai nevoie să fii încurajat să explorezi și partea neplăcută a vieții, sentimentele negative. Iar aici, gândirea pozitivă nu-ți va fi de ajutor.
Nu te teme să nu gândești pozitiv. Extremele sunt nocive. Atât pesimismul în exces, cât și optimismul în exces îți pot face rău. Gândește pozitiv, dar confruntă-ți și sentimentele negative. Doar așa te vei cunoaște și vei deveni stăpân pe tine și pe viața ta.
Lasă un răspuns