CURSURI: Sâmbătă - Duminică

Marți - Vineri 9.00 - 18.00

Contact: 0744-759-070

 

Cum să abordezi tema delicată a educației sexuale la copii?

educatie sexuala copii

Una dintre cele mai mari nemulțumiri ale părinților cu copii de toate vârstele din Romania este aceea că nu se face educație sexuală în școli. Cauzele sunt multiple: religiozitatea, pudibonderia sau lipsa responsabilității profesorilor, directorilor și, până la urmă, a autorităților competente care ar putea impune această materie în programă.

Bineînțeles, de vină sunt și unii adulți care preferă să nu vorbească despre acest subiect delicat cu fetițele și băiețeii lor, ignorându-l cu desăvârșire, ca și când nu ar exista, uneori până când este prea tărziu. Această trecere cu vederea duce la abuzuri, violențe și incidente de natură sexuală în care sunt implicați minori și cauzează statistici precum “cele mai multe mame sub 18 ani din Europa”.

În aceste condiții, responsabilitatea pentru educația sexuală a copiilor revine tot părinților, iar în articolul de față te vom învăța cum să abordezi problema cu fata sau băiatul tău, în funcție de vârsta lor. Din punctul nostru de vedere, până în momentul în care hormonii nu încep să își facă simțită prezența, în jurul vârstei de 11-12 ani, nu este cazul să deschizi tu subiectul, ci doar să fii pregătit să răspunzi curiozităților naturale ale celor mici.

Spre exemplu, atunci când vorbești cu copilul tău despre deosebirile mai mult sau mai puțin evidente dintre cele doua genuri, cum ar fi albastru versus roz, păr scurt versus păr lung sau chiar diferențele fiziologice, trebuie să le explici folosind termeni precum “biologic” sau “natural”, fară a introduce noțiunea de “sexual”, pe care oricum cei mici nu o înțeleg încă.

Lucrurile se schimbă, însă, odată cu pubertatea și, în momentul în care ești sigur că fata sau băiatul tău nu și-a început viața sexuală, însă suferă deja modificările specifice trecerii spre maturitate, tu trebuie să fii cel care inițiază o discuție preliminară.

În cadrul acesteia, trebuie să îi prezinți lucrurile pe care le consideri importante cu privire la actul sexual, riscurile asociate și metodele de protecție, din experiență proprie și nu într-un limbaj de lemn sau foarte elevat.

Adolescentul tău vă aprecia cu siguranță deschiderea, chiar daca ai putea avea surpriza că anumite aspecte să le cunoască deja foarte bine. Este important, însă, să te arăți strict, dar apropiat, sugerându-i copilului să discute cu tine orice problemă.

Un alt lucru pe care trebuie să îl înțelegi, în privința educației sexuale la copii, este că aceștia vor evita să discute cu tine pe tema respectivă dacă le inspiri teamă sau o stare conflictuală. Mai mult decât atât, în cazul în care mentalitatea ta nu este una tocmai ancorată în prezent, aceștia se vor orienta cu siguranță către colegii de clasă sau alte persoane mai tinere cu care să împărtășească experiențele intime și întrebările legate de acest aspect atât de important al vieții. În concluzie, trebuie să îl faci pe copilul tău, indiferent de vârsta lui, să înțeleagă faptul că nimic din ceea ce experimentează nu este nou, că și tu ai trecut, la rândul tău, prin asta și că, în calitate de părinte, ești cea mai apropiată persoană cu care poate discuta. Rușinea și secretele nu își au rostul atunci când vine vorba despre decizii cu consecințe atât de importante pe termen lung. Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Program

  • Luni9.00 - 18.00
  • Marți9.00 - 18.00
  • Miercuri9.00 - 18.00
  • Joi9.00 - 18.00
  • Vineri9.00 - 18.00
  • Sămbătă9.00 - 18.00
  • Duminică9.00 - 18.00
Traineri

Ovidiu Atanasiu

Consultant Learning Design

Amada Bălțățeanu

Consultant Leadership Training

Mirela Ursu

Consultant English Training