Prietenia este una dintre cele mai pure și frumoase relații care se pot forma între două persoane. Într-o astfel de relație guvernează sentimentele de iubire, apreciere, respect, dar și susținerea, motivarea și încurajarea reciprocă.
Este greu să exprimi în cuvinte ce simți pentru cel mai bun prieten. Acesta este prima persoană la care te gândești atunci când ai parte de o bucurie, dar și în momentele mai dificile în care te confrunți cu probleme. Prieten adevărat este acela care se bucură și plânge odată cu tine, care este la fel de receptiv când ai o veste bună, dar și când vii cu vești rele.
Pe parcursul vieții te întâlnești cu foarte mulți oameni cu care formezi legături și aduni experiențe, însă din mulțimea de persoane cu care vei interacționa, foarte puține dintre acestea se vor dovedi a fi prieteni adevărați. Îți vei da seama care sunt aceștia prin faptul că te cunosc cu adevărat, sunt acolo pentru tine fără să ceară ceva în schimb, în compania cărora te simți ca acasă.
Dacă încă nu ai descoperit această persoană, nu trebuie să te simți ghinionist, căci cu siguranță o vei întâlni. Este recomandat să faci cât mai multe activități care implică interacțiunea cu alte persoane, astfel încât să ai oportunitatea să cunoști cât mai mulți oameni noi, care ar putea fi potențiali prieteni. Nu trebuie să îți faci griji, acela care va fi “alesul” va apărea în calea ta și nu va fi nevoie să faci eforturi pentru a vă apropia.
Participarea la cursurile de dezvoltare personală reprezintă un bun prilej pentru a-ți face prieteni noi. Aici, ai șansa de a interacționa cu persoane care au obiective, valori și principii asemănătoare cu ale tale. Mai multe informații despre astfel de sesiuni poți afla chiar aici.
În cazul în care ai avut norocul de a-ți găsi un amic adevărat, trebuie să îl prețuiești cât de mult poți și să îi fii la fel de loial.
Iată câteva citate despre cel mai bun prieten care te vor ajuta să îți dai seama de adevărata valoare a unei astfel de persoane:
Un prieten e acela care-ți dă libertatea de a fi tu însuți. – Jim Morrison
Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: Ce, și tu? Credeam că eu sunt singurul. – C. S. Lewis
Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii. – Aristotel
Prieten este cel care atunci când îți întinde mâna, îți atinge inima. – Gabriel Garcia Marquez
Prietenul adevărat este cel care știe totul despre tine și încă te place. – Elbert Hubbard
Prietenia înseamnă un suflet în două trupuri. – Aristotel
Prietenia e singurul antidot pentru ură, este singura garanție pentru pace. – Buddha
Ce-ți poți dori mai mult, decât să ai pe cineva cu care să poți vorbi ca și cu tine însuți. – Cicero
Adevărata prietenie rezistă timpului, distanței și tăcerii. – Isabel Allende
Nicio persoană care îți cere tăcerea și îți neagă dreptul de a crește nu îți este prieten. – Alice Walker
Marii înțelepți ai lumii ne spun că trebuie să fim recunoscători pentru prietenii adevărați pe care îi avem. Aceste persoane joacă un rol deosebit de important în viața noastră, de aceea este important să îi alegem cu grijă și să știm care sunt caracteristicile unui prieten bun.
Învață din aceste citate despre cel mai bun prieten și bucură-te de oamenii speciali din viața ta, care te determină să evoluezi și să fii fericit!
Lasă un răspuns