Încrederea de sine la adolescenți: de ce renunță atât de ușor când devine greu? „Unghiul Neconvențional”

Încrederea de sine la adolescenți este una dintre cele mai frecvente provocări despre care discută părinții care ajung la noi în academie.

Mulți spun același lucru:

„Copilul meu nu mai are determinare să facă nimic.”

Îl înscriu la baschet, merge câteva luni și renunță.
Începe tenis, apoi spune că „nu e pentru el”.
Vrea în tabără, dar întreabă imediat: „Cine mai merge? Dacă nu cunosc pe nimeni?”
Încearcă ceva nou și se retrage rapid atunci când apare dificultatea.

Și, de multe ori, în spatele acestor comportamente nu este lipsa de potențial.

Ci nesiguranța.

Iar tema aceasta, încrederea de sine la adolescenți , este mult mai profundă decât pare.

Pentru că adolescenții nu își pierd încrederea doar atunci când eșuează.

Ci atunci când încep să creadă că nu sunt capabili să facă față disconfortului, refuzului sau necunoscutului.

De ce mulți adolescenți renunță atunci când devine greu

Am observat ceva interesant în lucrul cu adolescenții.

De multe ori, când spun:

• „Nu vreau să merg.”
• „Nu are rost.”
• „Nu mă pricep.”
• „Nu cunosc pe nimeni.”

…de fapt spun:

• „Mi-e teamă că nu mă voi descurca.”
• „Mi-e teamă că voi părea ciudat.”
• „Mi-e teamă să nu mă fac de râs.”
• „Mi-e teamă că nu voi fi suficient de bun.”

Iar aici apare o provocare importantă pentru noi, adulții.

Pentru că instinctul este să îi protejăm.

Să evităm disconfortul.
Să spunem „lasă, nu mai merge”.
Să le oferim rapid o ieșire.

Doar că încrederea de sine la adolescenți nu se construiește evitând situațiile dificile.

Se construiește trecând prin ele.

Ce legătură există între eșec și încrederea de sine la adolescenți

Poate părea contraintuitiv, dar uneori îi ajutăm mai mult pe adolescenți atunci când nu le rezolvăm imediat problema.

Când îi lăsăm să caute soluții.
Când îi întrebăm:

• „Tu ce ai face?”
• „Cum ai putea gestiona situația?”
• „Ce ai învățat din asta?”

Pentru că fiecare experiență depășită devine o dovadă internă:

„M-am descurcat.”
„Am supraviețuit.”
„Pot mai mult decât credeam.”

Asta construiește, în timp, încrederea autentică.

Nu validarea permanentă.
Nu perfecțiunea.
Nu lipsa obstacolelor.

Mulți adolescenți renunță nu pentru că nu sunt capabili.

Ci pentru că nu au exersat suficient relația cu eșecul, frustrarea și nesiguranța.

Cum îi ajută pe adolescenți un simplu „Da, și…”

Există o idee despre parenting care ne-a schimbat mult perspectiva.

Mulți părinți își doresc ca adolescentul lor să spună mai des „Nu”.

„Nu” presiunii de grup.
„Nu” anturajelor toxice.
„Nu” deciziilor impulsive.
„Nu” comportamentelor care îi pot afecta.

Și este firesc.

Dar am realizat ceva important:

Ca un adolescent să poată spune „Nu” în exterior, are nevoie să simtă mai întâi că are voce, autonomie și valoare în interior.

Iar asta se construiește atunci când simte că este ascultat și luat în serios.

De aceea, în multe situații, am început să folosim mai des varianta:

„Da, și…”

Da, poți merge.
Da, putem discuta.
Da, hai să vedem cum facem.

Dar cu niște condiții clare:

• să nu existe pericol real;
• să poată argumenta decizia;
• să discutăm limitele și responsabilitatea.

De ce adolescenții au nevoie să simtă că pot influența realitatea

Uite un exemplu simplu.

„Vreau să merg în tabără, dar nu cunosc pe nimeni.”

Primul impuls al multor adulți este:
„Lasă că îți faci tu prieteni.”

Doar că pentru adolescent, frica este reală.

Așa că uneori ajută mai mult:
„Înțeleg că îți este greu. Ce crezi că te-ar ajuta să te simți mai în siguranță?”

Pentru că încrederea nu apare când eliminăm toate emoțiile dificile.

Ci când copilul descoperă că poate funcționa chiar și cu ele prezente.

La fel se întâmplă și la sport, la examene, la prezentări sau în relațiile sociale.

Iar aici, modul în care gestionăm emoțiile face o diferență uriașă. Dacă vrei să aprofundezi acest subiect, îți recomandăm și articolul despre gestionarea emoțiilor la copii.

Cum reacționăm când copilul renunță prea repede

Uneori, cea mai mare tentație este să intervenim imediat.

Să îl convingem.
Să îl împingem.
Să îl criticăm.
Sau să îi spunem că „nu este suficient de ambițios”.

Dar de multe ori, adolescentul are nevoie mai întâi să se simtă înțeles.

Pentru că în spatele renunțării există frecvent:

• frica de comparație;
• teama de eșec;
• rușinea;
• nesiguranța;
• lipsa încrederii în propriile capacități.

De aceea, înainte de soluții, uneori ajută mai mult întrebări precum:

• „Ce a fost greu pentru tine?”
• „Ce ai simțit?”
• „Ce crezi că te-a făcut să vrei să renunți?”

Ce NU ajută în construirea încrederii de sine

Există câteva lucruri care, deși pornesc din intenții bune, pot afecta încrederea adolescenților:

• comparațiile constante;
• supraprotecția;
• criticile repetate;
• etichetele precum „leneș”, „comod” sau „neambițios”;
• evitarea oricărui disconfort.

Pentru că adolescenții au nevoie și de provocări.

Au nevoie să descopere că pot face față unor situații dificile.

Adolescenții nu au nevoie de părinți perfecți

Vor primi suficient de multe refuzuri în viață.

Vor avea eșecuri.
Vor pierde.
Vor fi comparați.
Vor avea momente în care nu vor crede în ei.

Dar felul în care noi reacționăm în acele momente poate face o diferență uriașă.

Uneori, încrederea se construiește dintr-o conversație calmă după un eșec.
Dintr-un „hai să vedem ce putem învăța”.
Dintr-un „știu că îți este greu și sunt aici”.

Pentru că adolescenții nu au nevoie doar de limite.

Au nevoie și de spațiu să descopere că sunt capabili.

Iar uneori, primul pas spre curaj este să audă mai des:

„Da, încearcă.”

Întrebări frecvente despre încrederea de sine la adolescenți

Cum crește încrederea de sine la adolescenți?

Încrederea crește atunci când adolescenții sunt încurajați să încerce, să gestioneze eșecul și să depășească situațiile dificile.

De ce renunță adolescenții atât de repede?

Mulți adolescenți renunță din teama de eșec, respingere sau comparație socială.

Cum îi ajutăm pe adolescenți să devină mai încrezători?

Prin autonomie, empatie, responsabilitate și experiențe reale în care descoperă că se pot descurca.