Copilăria este frumoasă, iar adolescența este grea. De multe ori, este o luptă continuă de afirmare, de descoperire. Te simți izolat, neînțeles și iritat, în special de părinți. Iar în cazul în care acasă nu există stabilitate, vei experimenta mai multe sentimente negative. Dar nu-ți face griji, căci ele sunt normale. Important este să știi cum să le procesezi și să le integrezi într-un mod sănătos.
Nu băga sub preș
Pe măsură ce înaintezi în vârstă, vei trece prin mai multe perioade dificile. O parte dintre ele te vor modela și îți vor influența felul în care te vei raporta pe viitor la greutăți. Uneori, adolescenții își creează singuri situațiile dificile. Ei se simt izolați de restul lumii, în special de familie, iar asta poate genera conflicte între generații. Trebuie să fii conștient de faptul că tu ești cel care se schimbă. Părinții tăi sunt cei care au fost dintotdeauna. Ei doar reacționează la schimbările din viața ta.
Uneori, poate părea că ești singur împotriva lumii. Atunci când simți că regulile de acasă sunt prea severe ori când simți că nu ești lăsat să-ți exprimi personalitatea așa cum îți dorești, ar putea să încolțească în mintea ta un gând: ”vreau să plec de acasă”. În primul rând, este important să conștientizezi faptul că nu este sănătos să fugi de problemele tale.
Situațiile neplăcute fac parte din viață, iar pentru a ști cum să le faci față este nevoie de un anumit tip de inteligență, numită inteligenta emotionala. Aceasta este definită ca abilitatea de a fi conștient atât de propriile sentimente, cât și de ale celor din jurul tău. Este esențial să poți confrunta acele sentimente care îți provoacă disconfort, în special în perioada adolescenței. Aceasta este perioada în care te formezi, în care înveți tiparele comportamentele ce te vor ghida toată viața.
Dorința puternică de a ieși de sub autoritatea părinților te poate duce către anumite gesturi nesăbuite. Dacă te gândești ”vreau să plec de acasă”, asta nu înseamnă că este sfârșitul lumii, dar nu este nici un gând căruia ar trebui să-i dai curs. Vei înțelege mai bine acest fenomen, odată cu participarea la cursurile Success Academy. Află de AICI mai multe despre module!
Respiră adânc și privește în jurul tău
Acțiunile extreme precum fuga de acasă nu se pot termina decât rău. În ciuda faptului că simți lucruri negative vizavi de părinți, trebuie să-ți controlezi impulsurile și să încerci să vezi imaginea de ansamblu. Cu siguranță ai auzit de multe ori (și probabil a început să te irite) că tot ce fac ei fac din dragoste pentru tine, pentru că îți vor binele. Trebuie să înțelegi faptul că diferența de vârstă face dificilă comunicarea.
Tu și părinții tăi nu aveți aceleași instrumente de comunicare. Chiar dacă sună ciudat, este adevărat. Părinții nu au acces la mentalitatea adolescenților. Ei văd lucrurile din exterior, complet diferit față de cum le vezi tu. Ceea ce ție ți se pare inofensiv, lor le poate ridica ”steaguri roșii” care semnalizează un potențial pericol. Asta se întâmplă deoarece, în lunga lor experiență de viață, cu siguranță au experimentat o situație similară, care este posibil să se fi terminat prost.
Atunci când vrei să pleci de acasă pentru că te simți îngrădit, cenzurat sau neapreciat, permite-ți să ”consumi” toate acele sentimente negative, iar apoi încearcă să faci o analiză obiectivă a scenariului în care într-adevăr ai pleca de acasă. Permite-i părții tale raționale să analizeze ce ai putea câștiga și ce ai pierde dacă ai da curs acelui gând de ducă.
Nu te învinovăți pentru gândurile rele
Este important să știi că, în ciuda faptului că te simți singur și neînțeles, foarte mulți adolescenți au exact aceeași trăire. Gândurile negative, precum ”vreau să plec de acasă” sunt destul de comune. Asta se întâmplă deoarece este normal să îți dorești independență. Ești o personalitate unică, iar lucrurile care ți se aplicau până acum, dintr-o dată nu ți se mai potrivesc. Devii prea mare pentru regulile de copil pe care părinții tăi insiste să ți le aplice în continuare.
Atunci când simți că vrei să pleci de acasă, apelează la un prieten apropiat. Cu siguranță te va înțelege și cel mai probabil îți va mărturisi că și el a avut un astfel de gând. Nu ești singur și nu e anormal să ai astfel de gânduri. Este anormal să le dai curs.
Lasă un răspuns