CURSURI: Sâmbătă - Duminică

Marți - Vineri 9.00 - 18.00

Contact: 0746-097-685

 

Gelozia între frați – mai bine să previi decat să tratezi

Compararea cu alte persoane stă în natura umană, iar aceste fapte sunt frecvent întâlnite, la indivizi de toate vârstele. Numai că, atunci când sunt mici, copiii resimt mai tare efectele negative ale unor astfel de acțiuni. Gelozia între frați este un fenomen foarte des întâlnit, dar care nu trebuie lăsat să se extindă și să se dezvolte. Dacă ești părinte și ai observat că este posibil ca o gelozie să se instaleze între juniorii tăi, este cazul să iei măsuri.

La fel ca în orice alt context, este mult mai benefic să previi decât sa tratezi o problemă, astfel că este recomandat ca, de la primele semne de gelozie, să iei atitudine. Ca părinte, trebuie să știi că ai o mare influență în stabilirea relației dintre micuții tăi.

Cum poți să previi gelozia între frați?

Un lucru important de care trebuie să ții cont este să nu faci niciodată comparații între juniorii tăi. Copiii sunt diferiți, se dezvoltă și cresc în ritmul propriu, astfel că deosebirile între ei nu își au rostul, cu atât mai mult cu cât ajung și la urechile lor. Dacă unul dintre aceștia este mai ordonat, evită să îi spui celuilalt că ți-ai dori să fie la fel ca fratele sau sora. Poți încerca să îi explici de ce este bine să fii ordonat, care sunt repercusiunile daca nu ești ordonat, dar niciodată nu îl compara cu o altă persoană.

De asemenea, îți recomandăm să îi înveți, încă de când sunt mici, cât de importantă este relația dintre frați și cât este de benefic să se susțină unul pe celălalt. Dacă reușesc să înțeleagă astfel de aspecte, vor lucra ca o echipă, vor fi uniți, iar sansele ca gelozia să se instaleze vor scădea semnificativ.

gelozia intre frati

Un alt lucru benefic pe care este bine să îl pui în practică este să îl faci pe fiecare copil să se simtă special. Este necesar să petreci timp cu fiecare, pentru că ei simt nevoia de intimitate, de a fi doar cu părintele lor, pentru a-și exprima liber sentimentele și emoțiile. Felicită-i de fiecare dată când merită, fă-i să simtă că îi apreciezi și ca ești mândră de ei, în egală măsură.

În plus, o bună modalitate de a preveni gelozia dintre frați este să îi înscrii la cursuri de dezvoltare personală pentru copii. Success Academy este locul care încurajează copiii să își dezvolte orice abilitate, dar și să capete altele noi. Astfel, trainerii nostri bine pregătiți vor avea grijă să pună în valoare toate calitățile micuților tăi, le vor găsi și fructifica talentele, pentru a nu avea de ce să se simtă inferiori și să se compare cu celălalt. Cei mici au nevoie de apreciere, iar mentorii care se vor ocupa de ei vor avea grijă să simtă acest lucru constant. Astfel, vor înțelege că, deși sunt diferiți, amândoi sunt la fel de talentați și de capabili.

Prin prisma acestor sesiuni, juniorii se vor cunoaște pe sine și se vor dezvolta, vor învăța ce este și cum se pune în practică un stil de viață echilibrat. De asemenea, vor dobândi cunoștințe de comunicare eficientă, inteligență personală și intrapersonală. Mai multe detalii despre astfel de sesiuni poți găsi aici.

Așadar, prin măsurile de precauție luate acasă, la care se adaugă și beneficiile cursurilor de dezvoltare personală, cu siguranță gelozia între frați nu se va însămânța între copiii tăi. Pune-ți încrederea în specialiștii Success Academy și vei obține rezultate mărețe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Program

  • Luni9.00 - 18.00
  • Marți9.00 - 18.00
  • Miercuri9.00 - 18.00
  • Joi9.00 - 18.00
  • Vineri9.00 - 18.00
  • Sămbătă9.00 - 18.00
  • Duminică9.00 - 18.00
Traineri

Ovidiu Atanasiu

Consultant Learning Design

Amada Bălțățeanu

Consultant Leadership Training

Mirela Ursu

Consultant English Training

Comentarii recente

    Categorii:

    Program:

    • Program cu publiculrrrrrrrrrrrrrrr
    • Luni - Vineri9.00 - 18.00
    • pppppppppppppppppp9.00 - 18.00
    • Program Training9.00 - 18.00
    • Friday9.00 - 18.00
    Teachers

    Georgiana Cosneanu
    Compararea cu alte persoane stă în natura umană, iar aceste fapte sunt frecvent întâlnite, la indivizi de toate vârstele. Numai că, atunci când sunt mici, copiii resimt mai tare efectele negative ale unor astfel de acțiuni. Gelozia între frați este un fenomen foarte des întâlnit, dar care nu trebuie lăsat să se extindă și să…
    Ovidiu Atanasiu
    Compararea cu alte persoane stă în natura umană, iar aceste fapte sunt frecvent întâlnite, la indivizi de toate vârstele. Numai că, atunci când sunt mici, copiii resimt mai tare efectele negative ale unor astfel de acțiuni. Gelozia între frați este un fenomen foarte des întâlnit, dar care nu trebuie lăsat să se extindă și să…
    Amada Bălțățeanu
    Compararea cu alte persoane stă în natura umană, iar aceste fapte sunt frecvent întâlnite, la indivizi de toate vârstele. Numai că, atunci când sunt mici, copiii resimt mai tare efectele negative ale unor astfel de acțiuni. Gelozia între frați este un fenomen foarte des întâlnit, dar care nu trebuie lăsat să se extindă și să…